...Remedii Divine...!
"Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun" - (1 Tes. 5:21) !!!

Scriptura ne copleseste...!

“Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” (2 Timotei 3:16-17)

 

 

ODIHNA INCHINARII...!  

(Pentru o mai usoara intelegere, ar fi util sa fie citit in prealabil textul de la Evrei 4:1-12.!)
O caracteristica definitorie  pentru cei care fac parte din “poporul lui Dumnezeu”, este faptul ca ei practica ODIHNA  INCHINARII.
Dupa trecerea (ca pe uscat) a Marii Rosii, imediat ce poporul evreu a fost eliberat din robia egipteana, Dumnezeu i-a invatat sa puna deoparte o zi din sapte, pentru a se odihni si inchina.  Asa s-a instituit Sabatul, a 7-a zi a saptamanii, cand toata suflarea (vladica, opinca, robii, strainii, animalele) se oprea din lucru pentru a se odihni.  Aceasta zi , plus prima zi a fiecarei luni noi, plus sarbatorile nationale formau asa-zisele Sabatele Domnului, pentru ca erau in primul rand dedicate Lui.

Intre ‘cele 10 porunci’, cea de  a 4-a, spunea urmatoarele:
“Adu-ti aminte de ziua de odihnã, ca s-o sfintesti. Sã lucrezi sase zile si sã-ti faci lucrul tãu, dar ziua a saptea este ziua de odihnã închinatã Domnului, Dumnezeului tãu; sã nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tãu, nici fiica ta, nici robul tãu, nici roaba ta, nici vita ta, nici strãinul care este în casa ta, cãci în sase zile a fãcut Domnul cerurile, pãmântul si marea, si tot ce este în ele, iar în ziua a saptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnã si a sfintit-o.” (Exod 20:7-11)

Legea a 4-a cuprindea practic in ea o alta (pe care multi o ignora): “Sã lucrezi sase zile…”
Munca nu-i un blestem, cum cred unii, si nici doar o optiune pentru cei care apartin poporului Domnului.  Suntem chemati sa muncim, pentru ca altfel toate lucrurile cu care ne-a inconjurat Dumnezeu s-ar distruge.  Apoi, omul ar degenera fara munca… 
Observati-i atent pe cei care refuza sa munceasca si va veti convinge repede!  Dumnezeu ne-a creat sa administram lumea in care El ne-a asezat; ne-a pus ispravnici peste creatia Sa.
Dupa munca, trupul nostru are nevoie de odihna, si sufletul are nevoie de improspatare.  Munca fara odihna epuizeaza trupul, iar odihna fara munca strica duhul (spiritul) omului.  Sabatul este o zi de odihna, dar nu una de lenevie insa…!
“Adu-ti aminte de ziua de odihnã, ca s-o sfintesti”, spune Domnul…, adica sa-ti pui duhul la lucru, in timp ce trupul si sufletul se odihnesc.  Aceasta zi trebuie folosita pentru a cultiva partea spirituala, pentru zidire sufleteasca, pentru inviorare duhovniceasca, etc.

Dumnezeu a intentionat prin Sabat sa le arate evreilor  o mare nevoie pe care o au: sa se odihneasca in prezenta Lui si a Cuvantului Sau.  De aceea El a legat in Sabat odihna cu inchinarea, spre a transmite ideea ca inchinarea trebuie sa fie odihnitoare, sa fie o desfatare.
Evreii au privit insa spre Sabat fie ca spre o cerinta care le incurca planurile, fie ca spre o modalitate de a castiga merite inaintea lui Dumnezeu, dar ambele orientari au fost gresite.
Unii vedeau astfel Sabatul ca pe o povara impusa de Dumnezeu, si cautau tot felul de modalitati ingenioase (cautau ‘portite’) de-a ocoli aceasta cerinta, incalcand porunca Domnului, dar  incercand sa-si linisteasca constiinta…
Altii au exagerat si au dezvoltat tot felul de reguli de pazire a Sabatului, reguli care nu erau in spiritul intentiei initiale a lui Dumnezeu, care nu atat duceau la odihna cat le subliniau anumite ‘merite’ ale lor… S-a ajuns astfel fie la rigiditate si legalism, la reguli omenesti…, fie la libertinism, la incalcarea cerintei lui Dumnezeu…
Ambele pozitii au fost condamnabile, pentra ca s-a ajuns pana acolo incat legalistii refuzau chiar sa faca binele in zi de Sabat, iar altii erau preocupati presant de placerile sau mofturile lor.
De aceea, la Isaia, cap. 58, Dumnezeu se adreseaza poporului, ii spune ca vrea sa-l binecuvinteze…, dar ii pune aceasta conditie: “sã nu-ti faci gusturile tale în ziua Mea cea Sfântã”! (v. 13)
Ulterior, Domnul Isus ii mustra pe cei care refuzau sa faca bine in ziua de Sabat, pentru ca ei ‘se tineau de slova’ cu pretul ignorarii sau sacrificarii aproapelui lor.

Dumnezeu a vrut ca poporul Sau sa se remarce fata de Neamuri, printre altele, si prin odihna sabatica, si i-a subliniat lui Moise urmatoarele:
“Sã nu care cumva sã nu tineti sabatele Mele, cãci acesta va fi între Mine si voi, si urmasii vostri, un semn dupã care se va cunoaste cã Eu Sunt Domnul, care vã sfintesc.” (Exod 31:13)
Sunt o serie de alte “semne” pe care Dumnezeu le pune pentru poporul Sau…
El le-a dat evreilor  Cuvantul Sau scris, pe care Neamurile nu-l aveau, i-a rascumparat din robie si le-a dat libertate, le-a dat ‘ungerea’ preoteasca pentru a-L reprezenta in fata lumii, etc.  De aceea, ei trebuiau sa se poarte cu o demnitate aparte…
Si taierea lor imprejur a fost instituita tot pentru a avea o purtare deosebita, ca urmare a unei schimbari launtrice profunde, prin ‘circumcizia’ de fapt a inimi.

Tinerea Sabatului, trebuia sa arate ca evreii Il recunosc pe Dumnezeu si experimenteaza odihna inchinarii, fiind intr-o relatie stransa cu El.  De fapt, ei trebuiau sa ajunga sa cunoasca odihna pe care Dumnezeu o da celor ce se-ncred in El, celor rascumparati de El.  Practic aceasta simboliza odihna de care se va bucura cel ce va primi mantuirea.
Cerinta de-a practica odihna inchinarii, spunea ceva si despre relatia lor cu ei insisi.Ei trebuiau sa recunoasca faptul ca au suflet, ca au spirit, ale caror trebuinte sunt mai importante decat cele materiale, ale trupului.
Practicand cerintele Sabatului, ei isi marturiseau relatia lor stransa atat cu un Dumnezeu  Creator, care “S-a odihnit in ziua a saptea”, cat si cu un Dumnezeu Rascumparator, care i-a scos din robie si le-a dat odihna.

Porunca a 4-a (‘tinerea Sabatului’) este asezata intre doua categorii de legi.  Primele 3 ne arata datoria noastra fata de Dumnezeu, iar toate celelalte ce urmeaza dupa ea fac referire la datoria noastra fata de oameni.  Porunca ‘odihnei inchinarii’ este interpusa, pentru ca pazirea ei inseamna  atat cinstirea lui Dumnezeu cat si intrajutorarea semenilor.  Incalcarea ei deci inseamna atat necinstirea lui Dumnezeu, cat si a semenilor.  Nu poti incalca aceasta porunca fara a influenta pe aproapele tau, pentru care devi prilej de poticnire.  Neglijand cerinta lui Dumnezeu privind odihna si inchinarea, te pagubesti de fapt pe tine insuti, dar afectezi si semenii…!
Inchinarea, daca este facuta dupa cerintele Scripturii, ea ne odihneste atat duhul, cat si intreaga fiinta… 

Ce trist ca multi oameni inteleg  inchinarea ca si pe o povara!
Evreii nu au inteles indeajuns in ce consta odihna inchinarii, fapt pentru care n-au putut arata Neamurilor  ce inseamna inchinarea adevarata adusa unui Dumnezeu adevarat.  Dumnezeu le-a dat Sabatul cu intentia ca ei sa doreasca odihna reala a mantuirii.  Odihna din ziua a 7-a nu era scopul final al lui Dumnezeu pentru ei.  Odihna Canaanului simboliza pe cea reala, pe cea a patriei ceresti, pe care Dumnezeu o intentiona, si despre care le mentioneaza in Psalmi.

Noul Testament ne arata deslusit care este odihna in care Dumnezeu voia ca evreii sa intre, si apoi toti cei dintre Neamuri, care vor face parte din ‘poporul Sau’ (Biserica) .
La Matei 11:28-29, Domnul Isus Hristos se exprima astfel:
“Veniti la Mine, toti cei truditi si împovãrati, si Eu vã voi da odihnã.  Luati jugul Meu asupra voastrã, si învãtati de la Mine, cãci Eu Sunt blând si smerit cu inima; si veti gãsi odihnã pentru sufletele voastre.”
Domnul Isus arata ca motivul ne-odihnei omului este pacatul, care actioneaza ca o povara care nefericeste, si Se ofera pe Sine insusi spre a ne satisface trebuinta de odihna.  Aceasta este odihna  pe care Dumnezeu intentiona s-o dea celor din vechime, si pe care ne-o ofera noua astazi, celor care facem parte din ‘poporul Sau’.  Este odihna pe care o afla omul pierdut, care vine la Domnul  Isus cu povara pacatelor sale – odihna reala pe care Dumnezeu vrea s-o ofere fiecarui individ.  Aceasta este mentionata si la Romani 5:1, unde spune asa:
“Deci, fiindcã suntem socotiti neprihãniti, prin credintã, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” 
E odihna de-a sti ca intre tine si Dumnezeu nu exista nici un conflict, de-a sti ca El nu este maniat pe tine, ca nu te va mai chema la judecata pentru pacatele tale.
Aceasta este de fapt odihna pe care  Dumnezeu vrea s-o guste orice om, din plin: odihna credintei in Domnul Isus Hristos, odihna care duce la pace. Este odihna  simbolizata prin ziua de dumunica, ‘ziua noii creatii’… (Ziua a 7-a, Sabatul, simbolizeaza ziua terminarii creatiei, a ‘lumii vechi’…)
Cand credinciosii se inchina duminica, o fac pentru a-si arata multumirea ca au ajuns sa cunoasca cu adevarat odihna pe care Dumnezeu le-a dat-o in Domnul Isus Hristos, si se bucura ca aceasta odihna  va finaliza intr-o zi in ‘Imparatia lui Dumnezeu’, impreuna cu toti cei rascumparati.

Creatia a fost o lucrare mare a lui Dumnezeu, si El S-a odihnit dupa ce a ispravit totul, dar Cuvantul ne arata ca rascumpararea noastra a fost o lucrare mult mai mare.
La creatie, Dumnezeu a spus un cuvant si lumile/lucrurile au aparut. 
La rascumparare, Dumnezeu a platit un pret asa de mare, trimitandu-L pe Fiul Sau sa moara pentru noi si pacatele noastre…
In creatie, Dumnezeu ne-a dat pe noi insine noua.
In rascumparare, Dumnezeu ni S-a daruit noua, si-L avem de atunci ca Mantuitor si Rascumparator.
In creatie am primit viata in Adam, viata biologica.
In rascumparare am primit viata in Domnul Isus Hristos, viata vesnica.
Prin creatie am primit dreptul la Paradisul pamantesc.
Prin rascumparare am primit dreptul la Paradisul ceresc.

Dumnezeu a dat Sabatul evreilor pentru a le binecuvanta viata.  Ei trebuiau sa celebreze Sabatul, dar sa inteleaga si faptul ca exista o odihna superioara celei obtinute prin tinerea unei zi din sapte.  Ei trebuiau sa intre in acea odihna pe care Dumnezeu le-o oferea in dar, insa, fiindca n-au cautat-o, ei au ramas doar la o simpla prevedere ritualistica: sa se opreasca dupa 6 zile de munca, si sa nu lucreze nimic in ziua a 7-a…  In Psalmul 95:10-11, Domnul mentioneaza despre ei:
“Este un popor cu inima rãtãcitã; ei nu cunosc cãile Mele. De aceea am jurat în mânia Mea: Nu vor intra în odihna Mea!”
Ce “cai” nu cunosteau ei de fapt?  Tocmai pe cele care duc la odihna reala pe care Dumnezeu o da, eliberand pe oameni din robia pacatului si a stricaciunii.
Majoritatea erau multumiti ca Dumnezeu i-a scos din Egipt “cu brat puternic”, dar ei nu voiau sa fie scosi si din robia pacatului.  Ei n-au fost gata sa recunoasca faptul ca in Mesia li se oferea un pret de rascumparare mult mai mare pentru sufletele lor.  Erau gata de ex. sa se ‘taie imprejur’ in ziua a 8-a, dar nu erau gata sa-L lase pe Dumnezeu sa le taie imprejur inima, launtrul lor…
De aceea, Dumnezeu spune: “M-am scârbit de neamul acesta…; ei nu cunosc cãile Mele”…

La Evrei 4:10 citim urmatoarele:
 “Fiindcã cine intrã în odihna Lui, se odihneste si el de lucrãrile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrãrile Sale.”
Mai intai exista deci o odihna a Domnului, si daca intram in aceasta, in odihna unor lucrari terminate, obtinem si odihna noastra.
Tatal a sfarsit creatia, Fiul a sfarsit rascumpararea, Duhul Sfant savarseste desavarsirea noastra, si finalizeaza mantuirea…
Noi suntem chemati acum sa intram in odihna adusa de Domnul Isus Hristos! Conditia acestei intrari o aflam in clar din versetul 3:  …”noi, fiindcã am crezut, intrãm în „odihna” despre care a vorbit El”…   Credinta este cea care ne indreptateste sa intram in odihna reala a lui Dumnezeu.  De fapt, necredinta inseamna in primul rand neascultare fata de Cuvantul lui Dumnezeu…! 

- In ce gasim odihna?! – Nu in ceea ce suntem noi, sau in ceea ce putem face noi…  Un credincios adevarat gaseste odihna in ceea ce Dumnezeu gaseste placere…!
Despre Domnul Isus Hristos, Dumnezeu a spus: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi gãsesc plãcerea.” (Matei 3:17; 17:5; 2 Petru 1:17)  Dumnezeu S-a odihnit in Domnul Isus Hristos, fiindca a gasit placere in ceea ce a facut Fiul Sau pentru noi – lucrarea, apoi ispasirea Lui pentru pacatele noastre!   Noi trebuie sa gasim acum odihna in ‘pozitia’ in care ne-a asezat Dumnezeu: “am fost asezati in Hristos”.  De aceea, acum ne bucuram atat de identitatea Lui, de cine este El, cat si de rezultatul lucrarilor Sale.  Biblia mentioneaza chiar,  ca suntem acum “asezati  impreuna cu El, in locurile ceresti” (Efeseni 2:6). 
Noi suntem chemati sa ne odihnim in Domnului Isus Hristos, in lucrarea Lui, in pozitia pe care El o are, de Mare Preot, asezat la dreapta Maririi.  Suntem chemati sa ne odihnim in ‘posesiunea’/”mostenirea” certa pe care am primit-o in dar.
La Filipeni 1:6, apostolul Pavel se exprima astfel:  “Sunt încredintat cã Acela care a început în voi aceastã bunã lucrare, o va isprãvi pânã în ziua lui Isus Hristos.”
Intrucat lucrarea de rascunparare a Domnului Isus Hristos este totala si deplina, noi nu avem de adaugat nimic la ea, revenindu-ne numai ‘sarcina’ de-a ne exprima multumirea, si a ne pozitiona in El.  In Hristos suntem deja victoriosi si avem siguranta deplina a promisiunilor Sale, deoarece Dumnezeu va duce la bun sfarsit ceea ce a inceput cu noi.  Acum avem odihna, fiindca am crezut!
Cei care nu cred in Domnul Isus nu pot avea decat o liniste falsa, o securitate falsa…!  In Proverbe, cap. 1, ni se spune ca Intelepciunea striga “Veniti la Mine, si va voi binecuvanta!”, dar oamenii stau nepasatori sau batjocoritori…
- Stiti cum se termina capitolul?!  - Cei care ignora chemarea lui Dumnezeu vor avea o ‘liniste nebuneasca’ – linistea nebunilor ii va nenoroci…

Multi oameni isi inchipuie ca biserica/adunarea lor , ritualurile lor, faptele lor bune, meritele lor…,ca toate acestea vor determina mantuirea lor.  Toate acestea  nu odihnesc, nu ne linistesc…, si n-au nici o valoare daca nu ne incredem in Domnul Isus Hristos.
La Romani 4:1-4, Pavel ne explica de ce Dumnezeu nu va socoti neprihanit pe omul care lucreaza, care se bazeaza pe sine…, si va da odihna celui care a incetat a mai lucra:  cata vreme  incerci sa-ti castigi mantuirea prin faptele tale, tu lucrezi, si nu te poti bucura de odihna pe care El ne-o ofera numai in Hristos.
Acum deci avem odihna fiindca am incetat sa lucram pentru mantuirea noastra, si ne incredem in ceea ce a facut si a dus pana la capat Domnul Isus Hristos.

Pe de alta parte, acum avem odihna, fiindca am devenit impreuna lucratori cu El.  Domnul nostru are aceasta chemare: “Veniti la Mine, toti cei truditi si împovãrati, si Eu vã voi da odihnã.” (Matei 11:28), dupa care adauga (v.29-30):
“Luati jugul Meu asupra voastrã, si învãtati de la Mine, cãci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gãsi odihnã pentru sufletele voastre, cãci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoarã.”  
Odihna reala, in care suntem chemati sa intram si sa ramanem, o avem de fapt daca si slujim deci impreuna cu Domnul Isus.

La Evrei 4:9, citim: “Rãmâne, deci, o odihnã ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.”  Noi trebuie sa ramanem in aceasta odihna a inchinarii, fiindca Dumnezeu a facut totul atat pentru salvarea si restaurarea noastra, cat si pentru pastrarea noastra in aceasta mantuire.  De aceea, credinciosii adevarati, cei care apartin poporului lui Dumnezeu, se delecteaza in odihna inchinarii.
La Isaia 58, Domnul spune ca Sabatul trebuie sa fie desfatarea noastra, sa avem in el acea odihna reala…  De ex. evreii nu posteau in zilele de Sabat, ci se bucurau de intrunirile pe familii, pe triburi, se cunosteau mai bine, se sfatuiau, studiau Cuvantul lui Dumnezeu, spuneau/cantau psalmi, catau imnuri de lauda si slava si tot felul de cantari duhovnicesti, se rugau, etc.

Experimentam si noi odihna adevarata in ‘ziua Domnului’, in ‘ziua inchinarii’?!  Inchinarea reala, ca si slujirea, acestea aduc odihna.  Domnul Isus de ex., in ziua Sabatului “invata pe altii” sau “facea bine” celor in nevoi sau in suferinta…  Daca noi venim la biserica/adunare  (la ‘casa Domnului’) fara sa slujim cu nimic, sau fara sa ascultam cu atentie Cuvantul lui Dumnezeu, sa nu ne asteptam la odihna deplina, la mare satisfactie…!

Satana depune eforturi intense pentru ‘demolarea’ odihnei inchinarii. El face totul pentru a inlocui inchinarea, odihna si inviorarea  prin distractii de tot felul, ‘placeri de-o clipa’, care de care mai amagitoare.  Satana concureaza odihna inchinarii cu distractiile ‘din lume’, la care atrage si parte din crestini, mai ales in ziua de duminica (in ‘ziua Domnului’).  Mai mult…, Satana a reusit sa infiltreze distractia lumii chiar si intr-o  multime de locasuri de cult…!

Odihna inchinarii “este ca si cea de Sabat”, spune Cuvantul, pentru ca  Sabatul a simbolizat-o.  Este odihna oferita de Domnul Isus Hristos, odihna mantuirii, a securitatii/sigurantei pe care o avem/gasim in El – este odihna desavarsirii prin lucrarea Lui…
Acum, duminica, noi ne adunam pentru a recunoaste ca sufletul si duhul nostru au nevoie de experienta inchinarii care sa ofere odihna, pe care o aflam din abundenta in Domnul Isus Hristos, impreuna cu toata comunitatea Lui de rascumparati. 
Noi suntem acceptati inaintea lui Dumnezeu din pricina  Domnului Isus, si nu pentru meritele noastre, nu pentru eforturile noastre.  Omul care ‘transpira’ in inchinare, nu cunoaste de fapt odihna, nu cunoaste practic darul mantuirii pe care o avem in Domnul.  Nu trebuie sa muncim, ca sa fim acceptati!  Nu putem obtine o mai mare acceptare din partea lui Dumnezeu decat aceea care ni s-a dat deja in Domnul Isus Hristos, fiindca ea este totala!
Dumnezeu isi gaseste “toata placerea” in Domnul Isus, iar, pentru ca noi suntem in Hristos, o gaseste acum si in noi.

Pentru ca Dumnezeu ne-a dat odihna, avem acum datoria, si-n acelasi timp si privilegiul, sa-I aducem inchinarea noastra in odihna reala aflata in Domnul Isus Hristos.
Fie ca Dumnezeu sa faca din noi, cei credinciosi, un popor deosebit si-n privinta practicarii odihnei inchinarii!
Noi, ‘copiii lui Dumnezeu’,  nu avem un Sabat ca si evreii, sau ca altii din vremea noastra care n-au trecut de la ‘Lege’ la ‘harul lui Dumnezeu’. 
Noi nu am schimbat o zi, ‘ziua a7-a’, cu o alta zi a saptamanii, in care sa aplicam regulile Sabatului din ‘vechiul asezamant’…
Noi, ‘poporul lui Dumnezeu’, avem o mantuire mare, care ni s-a dat in Domnul Isus Hristos, avem un Mantuitor impresionant, care a murit pentru noi, dar “a inviat, in prima zi a saptamanii”.  De aceea, am ales aceasta zi (duminica), in care ne inchinam lui Dumnezeu in toata libertatea, experimentam odihna cerului, si ne bucuram in ea.

Ma rog ca Dumnezeu sa ofere aceasta odihna tuturor celor care nu au ajuns inca sa o guste si sa se bucure de ea! 
Ma rog totodata ca cei care am cunoscut aceasta odihna, sa facem din ziua Domnului o zi de celebrare, de bucurie, aducandu-I lauda, cinstea si inchinarea, experimentand intens odihna reala, oferita de Dumnezeu in Domnul Isus Hristos. 

Navigare
 Index
 Categorii
Voia Lui
Duhul Sfant
Edificare
Aprofundare
Anverguri
Legea
Diverse
Toate_Categoriile
 Noutati
 Contact
 Eu cred...
Spicuiri...

Dumnezeu este TRINITATE, iar omul, se aseamana cu El fiind TRIPARTIT, singura fiinţă care are trup, suflet şi duh (spirit)…!

In IAD nu vor fi oameni, ci nişte fiinte care au fost odata oameni, care au avut “chipul lui Dumnezeu” (chiar dacă ‘sters si schimonosit’), dar au refuzat harul ce li s-a oferit in Domnul Isus Hristos de-a fi rascumparati si restaurati!

Există 3 ‘AGENTI’ ai raului: Eul nostru (“firea pamanteasca”), Lumea şi Satana. Conflictul cu eul se desfasoara la nivelul dorinţelor, la nivelul trupului… Conflictul cu lumea se duce la nivelul influenţelor, a sufletului, a mintii... Conflictul cu Satana are loc la nivelul personalitatii, la nivelul duhului…

Domnul nu ne-a ales pentru meritele noastre, pentru c-am avea ‘capacitati’ deosebite…
Lui Ii place să ne cheme şi s-acceptam slujirea cu smerenie, dragoste si devotament!

“PASTORUL” nu-i totuna cu ‘ciobanul’, dar nici de-un singur fel… Unii sunt pastori adevarati, atasati permanent de ‘turma’, si se se sacrifica…, altii sunt ‘parati’, sunt temporar şi indiferenţi, dar care pretind a fi bine ‘platiţi’.

Mai toţi scapam ESENTA pacatului…! Pacat inseamna faradelege, vrasmasie cu Dumnezeu si greşirea ‘ţintei’ pentru care am fost creaţi…, ţintă pe care nu ne-o punem/stabilim noi ci a hotărât-o deja Dumnezeu: Sa traim pentru slava si glorificarea Sa si sa administram creatia…

TIMPUL este o paranteza a eternitatii...
Vesnicia se intrerupe in punctul ‘Alfa’, (corespunzator finalizării creatiei si ‘caderii omului’), si va reintra pe fagas la “implinirea vremurilor”, in punctul ‘Omega’, (corespunzător unui “cer nou” si “pamant nou”), sub denumirea de “Vecii vecilor”.
(Va urma…!)