IUBIM PE DOMNUL...?!  

La Romani 8:28 ni se spune ca Dumnezeu poate transforma neajunsurile noastre temporare si limitate in lucruri fericitoare, absolute, pentru vesnicie…: 

“Toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupã planul Sãu”. 

Dumnezeu nu promite insa aceste lucruri extraordinare si impresionante tuturor oamenilor ci doar celor ce-L iubesc… 

Precum observati, cea mai mare promisiune divina este legata de cea mai mare porunca divina: 

“Sã iubesti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu, cu tot cugetul tãu, si cu toatã puterea ta” (Marcu 12:30) 

Noi dorim sa fim beneficiarii promisiunii ca toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele nostru, dar il iubim oare pe Dumnezeu?!  Intelegem noi corect esenta acestei conditii? 

Pentru a putea pretinde ca si noi ‘ne calificam’ trebuie mai intai sa meditam adanc, fiindca sunt mai multe lucruri legate de aceasta, si…, apoi sa ne conformam! 

1)  Mai intai sa vedem IMPORTANTA conditiei! 

Biblia ne arata ca iubirea lui Dumnezeu este cea dintai si cea mai mare datorie a noastra.  Porunca de a-L iubi pe Dumnezeu “cu toata inima” o intalnim atat in V.T. cat si in N.T.  In V.T. ea este plasata la inceputul legamantului incheiat de Dumnezeu cu ‘poporul Sau’ (aici, poporul evreu), cand  se faceau pregatirile de intrare in “tara promisa”.  Atunci, Dumnezeu spune de fapt ca binecuvantarea si implinirea vietii poporului depinde de pazirea acelei porunci. 

Nimic nu este mai important in viata noastra decat sa-L iubim pe Dumnezeu, fiindca fara El nici un lucru nu poate satisface existenta noastra…!  Tragedia oamenilor este ca privesc prea superficial porunca amintita, iar societatea contemporana a facut o dogma din ‘iubirea de sine’.  Oamenii sunt invatati si indemnati sa se puna pe ei insisi in centrul atentiei.  In scoli de ex. copiii sunt indoctrinati masiv cu dogma auto-aprecierii (self-esteem). 

Chiar predicatori vestiti ii invata pe oameni ca pacatul nu este altceva decat o problema de auto-apreciere: ‘pacatuim, zic ei, pentru ca nu ne apreciem si nu ne iubim indeajuns’. 

Foarte multi predicatori invoca porunca a doua, respectiv  “Sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti” (Matei 19:19 : Marcu 12:31; Luca 10:27), ca sa sustina ca noi trebuie sa ne iubim pe noi insine, ca trebuie sa invatam aceasta, s.a.m.d.  

Se porneste astfel de la premise false, pentru ca omul se iubeste pe sine in mod natural, fara a invata anume acest lucru.  Apostolul Pavel chiar mentioneaza ca “nimeni nu si-a urât vreodatã trupul lui, ci îl hrãneste, îl îngrijeste cu drag…” (Efeseni 5:29)  Omul se crede ‘buricul pamantului’ in mod natural, fara a avea nevoie de o scolire aparte…! 

Dumnezeu ne spune insa ca binele real este atins in viata noastra doar daca Il iubim pe El, fiindca noi am fost creati sa-L punem pe El in centrul Universului si al existentei noastre.  

Biblia ne arata ca numai atunci cand Il iubim pe Dumnezeu ajungem inpliniti si fericiti…! 

In noi exista capacitatea de-a iubi, dar aceasta poate fi orientata spre “ceea ce este vrednic de iubit” , spre Dumnezeu, sau inspre lume si lucrurile ei: “pofta firii pãmântesti, pofta ochilor si lãudãrosia vietii” (1 Ioan 2:16).  

Spre cine/ce indreptam dragostea noastra?!  Lumea poate da “placeri de-o clipa”, dar in final va lasa un ‘gust amar’ si va dezamagi groaznic!  In ciuda acestui fapt, majoritatea oamenilor religiosi, chiar si multi credinciosi, iubesc lumea…, si tin asa de mult la ea…, ca vor s-o aduca si-n Biserica.  Oriunde, (si-n lume, si-n biserici…) se doreste distractie si senzualitate…, dar acestea nu satisfac.  De aceea, cei care le promoveaza sunt nevoiti sa mareasca continuu dozarea lor, pentru a tine pe oameni interesati…!? 

In Psalmul 17:15, imparatul David  si-a “ales partea cea buna”, concluzionand astfel: 

“Dar eu, în nevinovãtia mea, voi vedea Fata Ta: cum mã voi trezi, mã voi sãtura de chipul Tãu.” 

Pentru psalmist, Domnul este adevarata satisfactie… 

Lumea nu ne poate indeparta problemele, necazurile, ingrijorarile, etc., pe cata vreme Dumnezeu revarsa peste noi o pace reala,eliminandu-ne toate neajunsurile existentei noastre, cu conditia “sa-L iubim cu toata inima”. 

Lucrurile lumii pot acapara, pot absorbi dragostea noastra, dar nu ne-o pot returna.  Dumnezeu insa ne cere sa-L iubim, pentru ca dragostea Lui, returnata, ne va implini si coplesi.  Iubindu-L pe El, vom intelege si accepta tot mai mult dragostea Lui fericitoare! 

“Lumea va pieri”, spune Cuvantul Domnului, si “toti ce-o iubesc vor pieri impreuna cu ea”, dar “Dumnezeu ramane in veac” si toti cei ce-L iubesc vor trai vesnic. 

<< Previous    [1]  2  3    Next >>