|
DE CE UNEORI DUMNEZEU TACE...?!
Oricum am proceda in viata, suferinta n-o putem mereu ‘ocoli’…! Ea este parte a noastra de
‘mostenire’, intr-o existenta afectata de pacat.
De ex. la Iov 5:7 citim ca “omul se naste ca sa sufere, dupa cum scanteia se naste ca
sa zboare”…
Iov a avut parte de suferinta de o intensitate incredibila, mai mult decat pot oamenii sa-si
imagineze… Ceea ce l-a durut si deranjat cel mai mult pe el a fost faptul ca Dumnezeu nu i-a vorbit in toata
acea perioada de grea incercare, desi s-a rugat si L-a implorat chiar pe Dumnezeu sa comunice cu el, dar n-a
primit raspuns…
Mai devreme, sau mai tarziu, cand vom striga si noi la Dumnezeu dupa ajutor, se prea poate sa fim
izbiti de aceeasi vasta tacere!
Oare de ce tace uneori Dumnezeu, mai ales cand avem mare nevoie de El ?!
Noi stim ca Dumnezeul nostru este Unul care comunica cu noi, nu-i
asa?!
Psalmul 50 incepe cu aceste cuvinte:
“Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeste… Dumnezeul nostru vine si nu tace”!
De ce totusi uneori Dumnezeu tace, mai ales in vremurile in care am vrea cel mai mult sa ne
vorbeasca, sa ne intareasca si sa ne calauzeasca?
Nu este vorba despre o tacere asa cum a experimentat-o renumitul dvs. Tudor Arghezi, care se
lamenteaza in Psalmii sai, cerandu-I lui Dumnezeu o dovada ‘palpabila’ a existentei Sale… Acestuia,
Dumnezeu, numit de el “invizibil si mut”, nu-i raspunde si nu-i trimite nici macar un inger sa-i
vorbeasca… Dumnezeu nu raspunde oamenilor lipsiti de reverenta ca Arghezi, dar
tace si in cazul unor oameni evlaviosi, in nevoi, care se tem de El, si care-L cinstesc prin
credinciosia lor…!
De ce este Dumnezeu o ‘prezenta’ foarte puternica in ‘vremurile bune’, dar uneori atat de ‘absent’,
ca ajutor, in ‘vremi de restriste si jale’?!
De ex. imparatul David a fost un om “dupa inima lui Dumnezeu”…, si totusi a trecut prin mai
multe situatii in care a ajuns disperat de tacerea lui Dumnezeu. Iata ce spune el in Psalmul
13:1-2:
“Pana cand, Doamne, ma vei uita neincetat? Pana cand Iti vei ascunde fatza de mine? Pana cand voi
avea sufletul plin de griji, si inima plina de necazuri în fiecare zi?”
David il chema pe Domnul pentru ca se afla intr-o situatie critica! Aceeasi situatie o
intalnim si la inceputul Psalmului 69:1-3:
“Scapa-ma, Dumnezeule, caci imi ameninta apele viata. Ma afund in noroi, si nu ma pot tinea; am
cazut in prapastie, si dau apele peste mine. Nu mai pot strigand, mi se usuca gatlejul, mi se topesc ochii,
privind spre Dumnezeul meu.”
Situatia era atat de critica incat David spune chiar ca daca Dumnezeu ramane tacut, el va ajunge
“ca cei ce se pogoara in groapa” (Ps. 28:1)
Tacerea lui Dumnezeu ne apasa…, mai ales cand stim ca au existat atatea instante cand alti
credinciosi L-au chemat, iar El a raspuns, a intervenit, i-a salvat, s.a.
m.d.!
Noi vrem ca Dumnezeu sa-si arate prezenta Lui langa noi, mai ales cand suntem in
suferinta, sa ne dea izbavirea, sau cel putin sa ne dea ceva explicatii, nu-i asa? De ce tace El
uneori tocmai cand ne aflam in situatii dificile?!
Unii, in mod eronat, cred ca Dumnezeu nu comunica cu noi in suferinta deoarece El este ‘olarul’ iar
noi suntem ‘lutul’, vasul intocmit de El… Olarul, spun ei, nu datoreaza nici o explicatie vasului
pe care-l modeleaza…!
Dumnezeu nu ne datoreaza explicatii, dar nu acesta este motivul pentru care El ramane tacut atunci
cand noi il solicitam sa ne vorbeasca in suferintele noastre!
Tacerea Lui nu este motivata nici de faptul ca noi nu intelegem ratiunile Lui, cum sustin
altii…!
Iov i-a cerut lui Dumnezeu, cu dorinta arzatoare, sa-i vorbeasca:
“Oh! daca as sti unde sa-L gasesc, daca as putea sa ajung pana la scaunul Lui de domnie, mi-as
apara pricina inaintea Lui, mi-as umplea gura cu dovezi. As sti ce poate sa raspunda, as vedea ce are sa-mi
spuna.” (Iov 23:3-5),
apoi continua (v.8): “Dar, daca ma duc la rasarit, nu este acolo; daca ma duc la apus, nu-L
gasesc”, s.a.m.d. Iov deci se plange ca Dumnezeu refuza sa comunice cu el…
In final , Dumnezeu i-a vorbit lui Iov, dar nu i-a dat si explicatii… Desigur ca nici Iov si nici
noi nu intelegem pe moment care sunt ratiunile superioare ale lui Dumnezeu, pe care le are El
privindu-ne pe noi si realitatile prin care trecem, desi avem impresia ca le putem
pricepe…
De ex. Habacuc, profetul, ii cere lui Dumnezeu sa-i explice anumite lucruri, dar este avertizat ca
nu le va intelege. Habacuc insista, pretinzand ca-i suficient de flexibil si priceput, dar, cand
Dumnezeu ii descopera ce intentii are, acesta exclama uluit ca nu poate crede ca Dumnezeu a hotarat asemenea
lucruri…!?!
Este adevarat ca ratiunile lui Dumnezeu sunt prea sus pentru noi (v. de ex. Isaia 55:9)
pentru a le intelege, dar nici aceasta nu-i un motiv pentru care uneori El ramane mut fata de
noi!
Motivul tacerii lui Dumnezeu nu este faptul ca El nu vrea sa comunice cu noi…!
Sa vedem mai intai cateva cauze care depind de noi, oamenii!
| 