DE SĂRBĂTORI, SE CITEA DIN CUVÂNT
Cuvântul lui Dumnezeu spune: “s-au adunat şi au avut o sărbătoare sfântă”.
- De ce s-a formulat aşa?
- Pentru că au citit Scripturile.
Dacă recitim despre sărbătorile de pe vremea lui Neemia, vom observa multe lucruri interesante…
De exemplu în cap.8, v.2 găsim că:
“… preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă.”
Fiecare participant, inclusiv copiii în stare să-nţeleagă, trebuiau să dea atenţie la cele citite, şi se citea, nu glumă:
“Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază.” (v.3) - atât dura la ei un “serviciu divin”.
“Tot poporul a fost cu luare aminte”…

Suntem şi noi cu luare aminte?
Facem şi noi din Cuvântul lui Dumnezeu – (Cuvântul scris şi Cuvântul întrupat, adică Domnul Isus Hristos) – centrul atenţiei noastre?!
La sărbătoare, omul vine în prezenţa lui Dumnezeu, şi Dumnezeu i se adresează prin Cuvânt. De aceea, mai ales de sărbători, Dumnezeu pretinde ca omul să-şi întrerupă alte activităţi, şi să vină odihnit la Casa Lui, pentru a recepta cu claritate şi-n întregime Cuvântul Său, pentru a nu avea o participare zadarnică.
Mai bine, de exemplu, mai puţină şi mai simplă mâncare şi o participare receptivă la Cuvânt, decât belşug, oboseală, picoteală, etc. 

AM FOST NOI MIŞCAŢI ?!…
Sărbătoarea trebuia să-i mişte, să producă ‘mutaţii’ în cei care participau la ea.
Despre masa Domnului, apostolul Pavel ajunge să spună:
“Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi” (1 Cor. 11:17) decât aţi venit.

Ce trist! Să vi la sărbătoare şi să nu laşi ca Cuvântul lui Dumnezeu să producă schimbări pozitive în viaţa ta…! Ne păgubim singuri în acest mod…
De regulă, dacă Cuvântul nu este lăsat să lucreaze ceva pozitiv în noi, lucrează la condamnarea noastră, aşa că trebuie să se schimbe ceva în relaţia noastră cu Dumnezeu.
În urma sărbătorii ar trebui să spun: Doamne, te iubesc mai mult, înţeleg mai bine ce-ai făcut pentru mine, apreciez tot mai mult lucrarea Ta pe care ai făcut-o prin Domnul Isus Hristos în viaţa mea…, etc.
Dacă la sfârşitul sărbătorii nu avem un sentiment de bucurie şi recunoştinţă faţă de Domnul şi Mântuitorul nostru, participarea noastra este nulă. E nevoie de o pocăinţă veritabilă în noi…

Dumnezeu le spune evreilor:
“Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” (Isaia 1:14) Nu mai veniţi la Casa Mea, nu mai faceţi celebrări, nu mai ţineţi sărbători, căci Mi-e scârbă de ele…!
De ce a ajuns Dumnezeu să oprească nişte ritualuri pe care El le-a stabilit? Ce L-a determinat să le respingă?!
“Nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!” (Isaia 1:13), spune Domnul. Nu vă pasă de inima voastră, nu vreţi să vă schimbaţi, nu daţi voie ca Duhul să vă producă pocăinţă…

Dacă n-am luat aminte şi nu L-am lăsat pe Dumnezeu ca şi la această sărbătoare să producă schimbare-n viaţa noastră, pocăinţă adevărată, atunci n-o poate suferi… Ca să fie validă, sărbătoarea trebuie să schimbe relaţia noastră cu Dumnezeu, să-L apreciem şi să-L iubim mai mult, mai ales pentru că ne-a trimes “un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” 

SĂRBĂTOAREA ŞI SEMENII
Sărbătoarea trebuie să realizeze ceva şi-n relaţia cu semenii mei. Trebuie să-i am în vedere şi pe cei de lângă mine, care poate nu ştiu sau nu pot să se bucure de sărbătoare ca şi mine. Tot la Neemia ni se spune că cei care-i învăţau Cuvântul s-au adresat astfel adunării:
“Duceţi-vă de mâncaţi …, şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.” (Neemia 8:10)
Să nu celebrăm o sărbătoare fără să ne aducem aminte de cei de lângă noi, care au nevoi pe care noi putem să le suplinim, altfel participarea noastră s-ar putea să fie fără valoare. Desigur, nu e vorba numai de nevoi materiale… Unuia care nu-L cunoaşte pe Mesia, avem ocazia să-i spunem vestea îmbucurătoare şi adevărată că şi el are un Mântuitor în persoana Domnului Isus Hristos.

Dacă nu ne pasă de trebuinţele celor de lângă noi, şi că mor în păcate, dacă mergem la biserică şi participăm indiferenţi, fără a se produce vreo schimbare-n noi, toată celebrarea noastră este zadarnică.

Acesta este “spiritul sărbătorii”: să-nţelegem că Dumnezeu S-a gândit la noi şi la trebuinţele noastre şi ne-a trimes un Mântuitor minunat. La această sărbătoare trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să schimbe relaţia noastră cu El, să-L lăsăm să ne cureţe viaţa printr-o pocăinţă autentică, să-L iubim mai mult pentru ceea ce-a făcut pentru noi şi să putem fi de folos semenilor noştri care-s în nevoi materiale, dar mai ales spirituale. 

Acum, bănuind că suntem edificaţi suficient de spiritul în care ar trebui să participăm la sărbătorile creştine, pe lângă o serie de întrebări care s-au pus anterior (gen “Suntem şi noi cu luare aminte?” sau “Cine-i în centrul atenţiei noastre?”), aş formula una mai generală, aplicabilă tuturor manifestărilor noastre:
Ţinem noi cont de sublinierea Domnului (expusă de mai multe ori în Cuvânt), exprimată fără echivoc la Isaia 1:13 aşa:
“… nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!”!?!